Dr. BAUER BELA - MEMENTO MEDICAL SĂTMĂREAN - ZILELEL MEDICALE SĂTMĂRENE 3-5 X.2O13 VIDEO

ISTORICUL INSTITUŢIILOR SPITALICEŞTI DIN MUNICIPIUL SATU-MARE

 

ISTORICUL INSTITUŢIILOR SPITALICEŞTI DIN MUNICIPIUL SATU-MARE

DIN ANUL 13OO.-

Pe teritoriul municipiului Satu-Mare se amintesc primele aşezăminte spitaliceşti în jurul anului 1300, unul pe malul stâng al Someşului sub oblăduirea călugărilor franciscani al minoriţilor, iar al doilea pe ţărmul drept sau în Németi aparţinând călugărilor dominicani. Chiar după desfiinţarea ordinelor călugărilor mai sus pomenite, odată cu reforma din secolul al XVI-lea tămăduirea bolilor rămâne ca o preocupare a bisericii. Au rămas multe documente care atestă donaţii frecvente făcute de magnaţii timpului ordinelor religioase în scopul sprijinirii actelor filantropice pentru bolnavi. Astfel: un document din arhiva familiei Vécsey cu o donaţie făcută aşezământului franciscanilor în 1560, un act de donaţie făcut spitalului de către voievodul Transilvaniei Bethlen Gábor în anul 1622.

Alte documente pomenesc despre epidemia grea de ciumă care s-a abătut asupra oraşului Satu-Mare în anul 1742 şi care a făcut în câteva luni peste 1500 de victime din cauza nerespectării din partea notabililor oraşului a măsurilor antiepidemice hotărâte de comisarul regal Károlyi Sándor. Notăm şi epidemia de scarlatina în aceleaşi secol cu 37.000 de cazuri şi 467 de decese la copii. În aceste secole bolile infecţioase cu extindere în masă ca: holera, tifosul exantematic, dizenteria bacilară, rujeola, tusea convulsivă, difteria, au produs adevărate drame în istoria demografică a oraşului şi judeţului Satu-Mare.

Tot din perioda sfârşitului sec. al XVIII-lea se atestă existenţa primelor farmacii, prin notele de plată achitate farmaciilor din fondurile bisericeşti pentru reţetele prescrise bolnavilor lipsiţi de mijloace.

Arhivele şi documentele existente relevă activitatea depusă în aceste aşezăminte de medici şi farmacişti cu o înaltă pregătire medicală, studii universitare desăvârşite în vechi centre din Europa cum au fost: Dr.Moyses, Dr.Gyöngyösi Kondrád-farmacist Speciosus şi Kuzman, precum şi alte categorii de personal sanitar cu mult devotament.

Încă de la începutul secolului al XIX-lea oraşul Satu-Mare se dezvoltă ca un centru medical puternic. Astfel, în anul 1829 primăria oraşului construieşte primul spital orăşenesc (clădirea actualului spital de contagioase de pe strada Corvinilor) cu o capacitate 72 de paturi, iar în anul 1833 episcopul romano-catolic Hám János pune piatra fundamentală la construcţia spitalului mizericordienilor (actuala secţie de psihiatrie din Piaţa Eroilor Revoluţiei) care a funcţionat astfel peste un secol, până în anul 1948 (la naţionalizare) sub îngrijirea acestui ordin bisericesc.

Spitalul misericordienilor, în prezent (încă) Secţia de psihiatrie

Asistenţa medicală până la această dată s-a acordat doar ambulatoriu prin mediciii privaţi şi câţiva medici desemnaţi de asigurări sociale. Raportat la această perioadă în localitate n-a existat nici-un medic de specialitate.

În 1908 Spitalul oraşului de pe Corvinilor îşi măreşte capacitatea la 100 de paturi, având şi o secţie de chirurgie generală cu 25 de paturi, dar trebuie menţionat faptul că asistenţa chirurgicală a avut o notă de amatorism, fiind rezolvate doar luxaţii, fracturi necomplicate, de către medicii cu cabinete particulare, fără specialist chirurg.

Trebuie să amintim că în perioada primului război mondial, chiar şi o parte din perioada dintre cele două războaie mondiale, primăria oraşului improvizează un spital de contagioşi pe actuala stradă Dara, care de fapt a fost un izolator pentru muribunzii contagioşi.

Clădirile vechi şi necorespunzătoare îndreptăţesc primăria oraşului ca imediat după terminarea primului război mondial să preia în anul 1919 o aripă (cea stângă) a clădirii Liceului Comercial din localitate şi să amenajeze un spital (de fapt nucleul primului spital judeţean) care funcţionează astfel până în anul 1952, când ocupă complet clădirea şcolii, amenajându-se Spitalul Unificat cu toate secţiile de bază. În clădirea veche a spitalului orăşenesc s-a organizat secţia de dermato-venerice (în acele timpuri bolile venerice prezentau o patologie de vârf).

Spitalul Lükő Béla

În aceeaşi periodă, Comunitatea evreilor din Satu-Mare începe construcţia unui spital propriu, modern pe care-l termină numai în anul 1932 şi care a funcţionat astfel ca spital particular până în anul 1949 cînd a fost naţionalizat şi transformat în spital T.B.C. (spital de profil) care funcţionează şi astăzi. În perioada primului război mondial a fost scurt timp şi spital militar. Privind structura spitalului: la parter au fost amenajate secţiile de interne, cardiologie, pediatrie, iar la etaj secţiile de chirurgie, obstetrică-ginecologie, blocul operator şi serviciul de radiologie.

Între anii 1914-1918 în clădirea Palatului C.F.R. (actuala Policlinică C.F.R.) pe bulevardul Republicii (actualmente Vasile Lucaciu) a funcţionat temporar un Spital Militar de Rezervă. Această unitate a rezolvat numai cazuri chirurgicale şi de traumatologie de război. Au fost asistaţi şi trataţi peste 10.000 de militari de diferite naţionalităţi (români, maghiari, polonezi, slovaci, germani). Menţionăm faptul că aceasta a funcţionat cu personal medical de specialitate.

Palatul CFR (actuala Policlinică CFR)

Cu toată dezvoltarea impetuoasă a oraşului în anii de după primul război mondial, aşezămintele spitaliceşti amintite mai sus funcţionează în condiţii grele din filantropia măruntă a ordinelor religioase sau bugetul sărac al primăriei. Notăm sprijinul de nepreţuit al călugăriţelor de la Ordinul Sfântul Vincenţiu la patul bolnavilor în condiţii deosebit de grele de îngrijire. Acest sacrificiu imens a dus nu odată la cel total, la pierderea vieţii datorită epidemiilor cu extindere în masă.

În prima decadă a secolului XX au apărut sanatorii particulare la Bixad şi Beltiug pentru tratamentul unor afecţiuni cronice, respiratorii sau reumatismale.

În anul 1960 se construieşte o policlinică nouă, modernă, pe strada Gheorhe Lazăr cu toate serviciile medicale de specialitate.

Anul 1973 a fost un moment de răscruce în asistenţa sanitară a judetului Satu-Mare, prin darea în folosinţă a Spitalului judeţean, cu încă o policlinică nouă, staţia de salvare şi centru de recoltare şi conservare a sângelui, centru stomatologic, etc. Capacitatea spitalului a fost de 700 de paturi cu dotări absolut compatibile la vremea respectivă. Numărul de paturi pentru asistenţa spitalicească a crescut astfel la 1300 de paturi, împreună cu cele ale spitalului municipal, arhisuficiente pentru numărul populaţiei.

Din nefericire, cu ocazia organizării activităţii sanitare pe aceste 1300 de paturi nu s-a ţinut cont de un element hotărâtor în asistenţa sanitară modernă, respectiv de centralizarea factorului uman şi tehnic, mai ales la secţiile cu profil de asistenţă de urgenţă, ramuri chirurgicale, etc. Au fost create două spitale: cel judeţean şi municipal cu secţii paralele, cu prejudicii pentru asistenţa de calitate a populaţiei (fărâmiţarea fortelor umane, tehnice existente mai ales în cadrul asistenţei de urgenţă, asigurarea gărzilor, a echipelor de intervenţii, pendularea bolnavilor între cele două unităţi, etc). Menţionăm că aceste greşeli în ultimul timp în bună parte au fost remediate.

În jurul anului 2000 s-a realizat o necesitate stringentă pentru spitalul municipal în vederea îmbunătăţirii funcţionalităţii, prin construirea tronsonului de legătură între cele două aripi ale spitalului şi realizarea transportului pe verticală a bolnavilor, personalului şi a materialelor.

Serviciile medicale de specialitate s-au înmulţit prin crearea unor servicii noi ca de exemplu: cardiologie, reumatologie, urologie, ortopedie, pediatrie, psihiatrie, oncologie. Menţionăm faptul că pentru asistenţa spitalicească a copilului până în anul 1938 n-a existat nici-un pat de spital.

Înşiruirea în această lucrare a unor realităţi istorice de dezvoltare a bazei materiale a asistenţei sanitare spitaliceşti consider că are nu numai cu caracter documentar, dar este şi necesară generaţiilor de medici. Tot atât de important este şi istoricul factorului uman, calitatea lui, într-un mediu spitalicesc care întotdeauna a fost şi va fi ultimul refugiu a celor suferinzi, neajutoraţi. În decursul veacurilor au foast mulţi eroi necunoscuţi, neînregistraţi istoric, iar faptele lor uitate de memoria nu prea generoasă a istoriei. Să aducem mulţumiri profunde noi în calitate de urmaşi ai lor de breaslă, probabil cu aceeaşi soartă. Ca unul din ultimii supraveţuitori al unor alte vremuri, prin prisma străduinţelor, precum şi ca martor a mare parte din secolul XX, îmi permit să trec pe hârtie câteva rânduri în memoria celor care au apostolat în aceste unităţi sanitare, pentru că ei merită un omagiu respectuos, cu atât mai mult cu cât breasla noastră în zilele noastre nu beneficiează de respectul şi recunoştinţa cuvenite din partea societăţii.

La începutul secolului XX asistenţa medicală face un salt calitativ mai ales în cadrul unităţilor spitaliceşti. În prima decadă a secolului apar personalităţi de o valoare excepţională, unii dintre ei devenind legende în rândul populaţiei.

Dr. Lükő Béla chirurg de excepţie, om de ştiinţă de talie europeană, a condus Spitalul Militar din localitate între anii 1914-1918, iar în anul 1919 după insistenţe înverşunate împreună cu alte notabilităţi ale oraşului a înfiinţat Spitalul orăşenesc Satu-Mare al cărui director a fost aproape 20 de ani. Numeroase lucrări ştiinţifice redactate de el au apărut în prestigioase reviste medicale europene. A decedat după o dăruire totală profesiei, fără menajamente, în anul 1936 la vârsta de doar 56 de ani. A fost condus pe ultimul drum de 10.000 de cetăţeni din cei 30.000 de mii locuitori a oraşului din acea vreme.

Ziarul “Gazeta” din Satu-Mare în numărul din 3.05.1936 în necrolog scria: “Spitalul din Satu-Mare a pierdut cel mai consacrat umanist al său. Societatea sătmăreană a pierdut şi cel mai consacrat şi desăvârşit altruist. Dr.Lükő nu şi-a făcut din medicină o profesiune, ci un apostolat, pentru care şi-a dedicat întreaga viaţă.” Noua Gazetă de Vest, 3.05.1936: “Mai mult este faptul că această podoabă a ştiinţei medicale moare sărac, pentru că în lunga sa carieră a alinat suferinţele nu numai cu bisturiul, ci şi cu punga larg deschisă…;n-a urmărit câştiguri medicale, a fost un om al cărui suflet înflorea ori de câte ori putea veni în ajutorul celor bolnavi. În numele sutelor de mii de bolnavi alinaţi depunem pe sicriul doctorului Lükő Béla lacrimile noastre fierbinţi de recunoştinţă. Sit tibi terra levis.” În anul 1921 a fost decorat cu Steaua Românie şi Crucea Reginei Maria, iar în 1935 Cavaler al Coroanei României şi Ordinul Meritul Sanitar clasa I. Lângă el, în ultimele clipe al vieţii sale a stat Iuliu Haţieganu.

Capela doctorului Lükő Béla --- --- ---- --- --- --- mâna chirurgului, sculptură de Aurel Popp

Merite de o valoare excepţională au avut în privinţa ridicării calităţii asistenţei spitaliceşti şi a nivelului de activitate ştiinţifică şi următorii: Dr. Demian Vasile-internist de excepţie, Dr. Ardelean Octavian, Dr. Pop Alexandru, Dr. Kovari Tiberiu, Dr. Mureşan Alexandru, Dr. Schlagetter Iuliu şi alţii.

A doua decadă a secolului XX ne dăruieşte o generaţie de medici, care aproape fără excepţie au dispus de calităţi profesionale şi ştiinţifice de invidiat şi de generaţia de astăzi. Au fost cunoscuţi foarte bine şi respectaţi în cercurile medicale din ţară şi unii şi peste hotare. Adresabilitatea bolnavilor din judeţele limitrofe a fost imensă. Activitatea publicistică în reviste de specialitate, şedinţele de comunicări ştiinţifice, organizarea de manifestări ştiinţifice pe plan naţional au fost în atenţia lor permanentă. Într-un cuvânt, ei au alcătuit “echipa de aur” a asistenţei medicale din judeţul Satu-Mare. Ar fi o imensă nedreptate ştergerea sau dispariţia creaţiei lor din memoria corpului medical şi să nu găsim un loc merituos pentru ei în istoria spitalelor din Satu-Mare. Mulţi dintre ei au renunţat la cariera universitară şi au slujit soarta bolnavilor din judeţul Satu-Mare; de la asistent universitar şi până la conferenţiar, şef de lucrări, au devenit şef de secţii în spitalele noastre. Astfel:

-Dr.Perţa Bazil, chirurg asistent universitar I.M.F Cluj

-Dr.Barbu Mihai, asistent universitar I.M.F Cluj

-Dr.Szerémy Margareta, oftalmolog, conferenţiar, şef de catedră I.M.F Târgu-Mureş

-Dr.Gózner Alexa, chirurg, conferenţiar I.M.F.Tîrgu-Mureş

-Dr.Mitaru Mircea, dermatolog, şef de lucrări I.M.F.Cluj

-Dr.Szeremy Ludovic, urolog, şef de lucrări I.M.F.Târgu Mureş

-Dr.Pop Vasile, O.R.L.-ist, asistent universitar I.M.F-Cluj, ulterior profesor universitar I.M.F. Târgu-Mureş

-Dr.Bolgár Dezső, radiolog asistent la Facultatea de Medicină Debrecen

Alţii prin obţinerea titlului profesional cel mai înalt -medic primar de gradul I, au obţinut rezultate excepţionale în practica curentă şi activitatea ştiinţifică, cu nimic mai prejos decât cei cu experienţă clinică, astfel:

-Dr.Vida Ioan, O.R.L.

-Dr.Micu Ion, pediatru

-Dr.Barbu Ioan, internist

-Dr.Deutsch Márton, pneumo-ftiziolog, a terminat studiile la Universite du Medicin la Paris

-Dr.Reich Izidor, cardiolog, a terminat studiile la Viena, Clinica de cardiologie a vestitului Wenkebach

Prin veleităţile umane şi profesionale au fost şi ei egali între egali:

-Dr.Mitaru Elena, obstetrician

-Dr.Rachieru Gheorhe, cardiolog

-Dr.Barbul Vasile, infecţionist

-Dr.Tarţa Aurel, excelent organizator de sănătate

-Dr.Lőrinczy Dengezics, radiolog

-Dr.Teichman Iţu, medic de laborator

-Dr.Barna József, infecţionist

-Dr.Manu Cornel, pneumoftiziolog

Medicul în toate timpurile a fost, este şi va fi în centrul opiniei publice în societate. El este judecat, disecat cu severitate uman, moral, profesional, de cetăţeni.

Personal am trăit în mare parte această perioadă istorică a asistenţei sanitare fiind născut şi crescut în acest oraş. Soarta mi-a oferit şansa să fiu martorul activităţii acestor colegi. Începând din anul I al studiilor mele la facultatea de medicină în fiecare vacanţă şi cu orice ocazie posibilă am fost ucenicul universal, omniprezent în spital, învăţând, chiar “furând” de la aceşti oameni minunaţi. Ulterior am devenit coleg, colaborator în echipa lor şi medic pediatru pentru copii şi nepoţii unora. În această calitate consider că am o datorie sacră să le reamintesc numele şi personalitatea în memoria societăţii medicale, în primul rând pentru modelul uman şi medical reprezentat de ei.